Mircea Cazan: Liberalii vor avea parte duminică, de alegeri libere şi democratice la Sibiu

Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că cei 401 delegaţi care vor veni la alegerile de duminică, sunt pregătiţi să voteze libere, democratic şi în spiritul liberalismului. mai mult…

Mircea Cazan: Vreau să mă bat pentru intrarea Sibiului în patrimoniul mondial UNESCO

Preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, membru al Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, este primul parlamentar sibian care a anunţat miercuri, că va face o interpelare la adresa ministrului Culturii, Kelemen Hunor, pentru a cere explicaţii privind includerea Sibiului în patrimoniul mondial UNESCO. mai mult…

Proiectul-program politic al lui Mircea Cazan

NU ! EXPANSIUNII PD in PNL, mai mult…

Deputatul Mircea Cazan, invitat la Realitatea TV

Presedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan participa astazi, vineri, 19 martie 2010, de la orele 18.00, la talk-show-ul de la Realitatea TV Sibiu, unde va sustine amendamentele prezentate de liderii sindicali. mai mult…

Mircea Cazan: Este nevoie de un protocol cu sindicatele

Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan a propus vineri, liderilor de sindicate din judeţ, încheierea unui protocol, ca urmare a dezbaterii organizate de aceştia la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. mai mult…

Mircea Cazan: Sprijin iniţiativele AOR

Deputatul Mircea Cazan, preşedinte al PNL Sibiu a declarat vineri, că sprijină iniţiativele AOR, asociaţie condusă de primarul oraşului Sălişte (judeţul Sibiu), de primarul Dumitru Banciu, prezent şi el vineri la conferinţa de presă. mai mult…

Mircea Cazan: Discursul premierului Boc, nu îi ajută pe cei peste 15.000 de şomeri sibieni

Discursul premierului Emil Boc din Camera Deputaţilor a reprezentat un simplu exerciţiu de imagine, care nu poate ţine loc unui program de reformă, ceea ce nu ne ajută pe niciunul dintre noi, mai ales pe cei peste 15.000 de şomeri sibieni. Prin acest demers, primul ministru a sperat că poate păcăli cetăţenii afectaţi de situaţia gravă economică şi că-i poate manipula etalându-şi aşa-zisele realizări şi făcând alte promisiuni fără acoperire. mai mult…

Prezentarea proiectului de Lege pentru modificarea art.69 din Legea

Conţinutul proiectului de lege îl puteţi găsi la următorul link: mai mult…

Mircea Cazan: Vreau să ajut administraţia şi mediul de afaceri

Deputatul Mircea Cazan, preşedinte al PNL Sibiu a anunţat vineri, că îşi va intesifica discuţiile cu primarii din judeţ şi oamenii de afaceri, pentru a prelua problemele acestora şi a încerca să găsească soluţii. Mircea Cazan propune organizarea de întâlniri atât cu mediul de afaceri, cât şi cu primarii din judeţul Sibiu, în cadrul unor forumuri economice, în urma cărora să se adopte rezoluţii cu propuneri şi cerinţe, ce vor fi aduse la cunoştinţă la nivel Parlamentului, dar şi al Guvernului. mai mult…

24 aprilie 2010 – alegerea preşedintelui PNL Sibiu

Alegerea conducerii organizaţiei judeţene a PNL Sibiu va avea loc pe 24 aprilie 2010, în cadrul Conferinţei Teritoriale Sibiu, conform unei decizii adoptate pe 15 martie 2010, în şedinţa Biroului Politic Central al Partidului Naţional Liberal şi Consiliul Naţional Executiv al PNL, a anunţat vineri, în cadrul conferinţei de presă, deputatul Mircea Cazan – preşedinte al PNL Sibiu. mai mult…