Peste 60 de sibieni, majoritatea persoane de vârsta a doua şi a treia s-au alăturat şi au adus un TIR de ajutoare pentru sinistraţii din Moldova, la sediul PNL din Sibiu. Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan i-a asigurat pe sibieni că această campanie de colectare de ajutoare este una serioasă şi sigură. Sediul PNL Sibiu a devenit deja neîncăpător şi este plin cu saci şi cutii cu alimente neperisabile, haine, îmbrăcăminte, obiecte casnice, pentru sinistraţii din Botoşani

“Vreau să le mulţumesc tuturor care au dat din puţinul lor, pentru ca aceste ajutoare să ajungă în judeţul Botoşani. Am vorbit deja cu deputatul PNL, Florin Ţurcanu de la Botoşani care ne va spune exact localităţile şi familiile din judeţul Botoşani care vor primi tot ce s-a strâns de sibieni, la sediul PNL”, a spus marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul Mircea Cazan.

Acesta vrea să mai trimită un TIR cu ajutoare şi în judeţul Bacău. Deputatul PNL le-a mulţumit în mod special celor 22 de angajaţi ai SC DPC SA din Sibiu, care şi-au donat bani din propriile salarii, cu care au cumpărat aproape 200 de kilograme de alimente neperisabile (ulei, zahăr, făină) şi haine.

Deputatul Mircea Cazan a anunţat că PNL-ul colectează ajutoare şi de la sibienii din Mediaş, Sălişte, Ocna, prin intermediul liberalilor din judeţ. Liderul PNL Sibiu a mai menţionat marţi, în conferinţa de presă, că această campanie este una de solidaritate, nu are culoare politică şi că nu urmăreşte a-şi face imagine cineva pe seama necazului moldovenilor loviţi de inundaţii.

Cele aproximativ 20 de tone de ajutoare au fost aduse de  membrii şi simpatizanţi PNL, inclusiv cei doi parlamentari PNL de Sibiu – senatoarea Minerva Boitan şi deputatul Mircea Cazan – dar şi de sibieni care nu fac politică şi care pur şi simplu au dorit să ajute. Spre exemplu, o maşină de la PNL Sibiu a colectat marţi dimineaţa, câteva sute de kilograme de haine, încălţăminte, pături, de la mai mulţi localnici de pe străzile Garibaldi şi Liliacului din municipiul Sibiu.

Campania PNL pentru sinistraţii din Moldova continuă. Zilnic, la sediul PNL de pe strada Fabricii numărul 2, oricine poate aduce ajutoare între orele 10.00 şi 16.00, sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 şi 12.00.

Zilnic, pe site-ul deputatului Mircea Cazan se va publica lista actualizată a donatorilor sibieni. La finalul campaniei, personal, parlamentarul sibian le va trimite acasă o scrisoare de mulţumire celor care au ajutat, cu menţiunea unde a ajuns darul lor (localitatea din Moldova).

Biroul de Presă al PNL Sibiu

06 iulie 2010