Preşedintele Organizaţiei Judeţene Sibiu a Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Mircea Cazan a depus miercuri, la Ministerul Culturii, în atenţia ministrului Kelemen Hunor, o interpelare sesizând situaţia dramatică a patrimoniului cultural naţional din oraşul Miercurea Sibiului (judeţul Sibiu). Prin acest demers, deputatul Cazan doreşte să pună capăt abuzului făcut de primarul PDL al localităţii, acesta fiind doar unul din demersurile care vizează mafia PDL din judeţ.Aşa cum am promis în urmă cu o săptămână, astăzi, miercuri am depus interpelarea prin care îi sesizez ministrului Culturii, situaţia dramatică a patrimoniului cultural naţional din oraşul Miercurea Sibiului, unde cei vinovaţi trebuie să răspundă pentru răul deja făcut. Consider că primarul a luat decizii nu doar greşite, dar şi foarte grave pentru care ar putea să răspundă şi penal”, a declarat miercuri, liderul PNL Sibiu.

Acesta arată în interpelarea adresată ministrului Kelemen Hunor, că în data de 22 iulie 2010, specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional au realizat un raport (nr. 1784) în baza căruia semnalau grava încălcare a legii Patrimoniului Naţional de către Primăria Miercurea Sibiului şi de către primarul oraşului, dl. Ioan Troancă.

Instituţia în cauză şi dl. Troancă, reprezentantul acesteia prin funcţia de primar, fără avizele cerute de legile statului român, în vigoare în domeniul patrimoniului naţional (amintesc aici Legea 422/ 2001, Legea 43/ 2000) a procedat la dezmembrarea sitului patrimonial denumit „Ansamblul rural – Centrul istoric” ce cuprinde piaţa Centrală (înregistrată în Lista Monumentelor Istorice sub numele de „Republicii”), zona centrală şi biserica evanghelică precum şi o clădire de secol al XVIII-lea (Piaţa Republicii, nr. 218). Codurile siturilor sunt SB-II-a-A-12463 şi SB-II-m-B-12466. 

Biserica evanghelică, conform Repertoriului Arheologic al Judeţului Sibiu este o „construită ca bazilică romanică trinavată cu turn şi tribună pe latura de vest în a doua jumătate a secolului XIII.” Ea a suportat modiricări secolele XV, XVI şi XVII. Piaţa a fost amenajată în secolul al XVIII în perioada tereziană. Un model asemănător s-a descoperit la Sibiu odată cu refacerea Pieţei Mari. Clădirea a fost construită în secolul al XVIII-lea având un scop utilitar pentru localitate.

Primarul oraşului Miercurea Sibiului a eliberat avizele de demolare a ansamblului patrimonial, amintind aici demolarea clădirii monument istoric, îndepărtarea arborilor aflaţi pe suprafaţa sitului şi eliminarea pavajului tradiţional din Piaţa Republicii. Aceste maltratări ale patrimoniului s-au făcut fără obţinerea avizelor necesare de la instituţiile abilitate, unicul act ce era eliberat era avizul de demolare eliberat de însuşi domnul primar. Lucrările s-au realizat fără personal atestat de către MCPN, fără proiect întocmit de reabilitare, fără asistenţă arheologică (mai târziu au fost contactaţi arheologii Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, aceştia realizând supraveghere arheologică şi întocmind rapoartele necesare doar pe perioada contractaţi, care nu cuprinde şi momentul demolării ansamblului patrimonial), fără aviz din partea MCPN. Până în acest moment, Primăria Miercurea Sibiului a fost amendată cu suma de 35.000 lei, fără ca lucrările să se oprească.

Specialiştii DJCPN au realizat un document prin care cereau oprirea lucrărilor şi deschiderea cercetărilor penale privind acţiunea administraţiei locale din Miercurea Sibiului dar conducerea DJCPN nu a considerat necesară începerea acţiunilor pe care legea le prevede.

Deputatul Mircea Cazan, membru al Comisiei pentru Cultură, atrage atenţia asupra altor aspecte ale acestui caz deosebit de grav. Firma care s-a ocupat de aşa zisa reamenajare a zonei centrale aparţine unui apropiat al primarului Troancă. Suma acordată pentru execuţie (considerată de către specialiştii locali în construcţii drept ianaccetabilă) a fost una exagerată, ridicându-ne astfel suspiciuni şi de fraudă financiară. Mai mult atitudinea primarului din Miercurea Sibiului a fost una mai mult decât arogantă, nu numai cu deputatul Cazan, care a mers în persoană pentru a sesiza autorităţile locale de lucrul grav care îl fac, dar şi cu reprezentanţii presei locale şi naţionale precum şi cu specialiştii care au încercat să evalueze situaţia.

“Având în vedere situaţia gravă în care a ajuns patrimoniul naţional al oraşului Miercurea Sibiului şi având în vedere grava încălcare a legilor ce protejează patrimoniul naţional cultural, cer ministrului a ne evidenţia poziţia Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Cer ministrului Culturii să ne explice de ce MCPN nu s-a sesizat până în acest moment şi de ce nu s-au luat măsurile pe care legea îi obligă a le realiza, devenind astfel părtaş la dezastrul patrimonial din localitatea sibiană, Miercurea Sibiului”, a mai precizat deputatul PNL, Mircea Cazan.

 

Precizăm că, deputatul Cazan este singurul parlamentar sibian care a dovedit interes real pentru sprijinirea culturii sibiene, prin demersuri concrete la Ministerul Culturii. Dovadă în acest sens, este şi interpelarea privind dosarul Sibiului pentru UNESCO, care a clarificat deocamdată răspunsul la întrebarea “De ce nu este încă Sibiul pe lista UNESCO? “.

 

 

Departamentul de Comunicare al PNL Sibiu

Miercuri, 29 septembrie 2010

www.mirceacazan.ro