Doamnelor şi domnilor deputaţi,

A venit timpul să votăm cu cei care ne-au votat. A venit timpul să votăm să trăim cu adevărat mai bine. Indiferent de partid, trebuie să dăm jos guvernul Boc. De la înălţimea domnului Boc nu se vede decât degetul dojenitor al domnului Băsescu, care nu încetează să ne certe de câteva luni încoace, pentru că suntem corecţi şi ne plătim taxele şi impozitele, iar miniştrii domniei sale se scuză că nu ştiu să aibă grijă de ţară, spunând că tot ce pot face e să mintă.

Eu, Mircea Cazan şi toţi cei care m-au trimis aici, în Parlamentul României stăm drepţi, nu cu capul plecat, în faţa oricărui guvernant sau preşedinte. Eu şi alegătorii mei nu avem nevoie să fim certaţi pe nedrept, de cei care ar trebui arătaţi de fapt cu degetul pe stradă. Pentru că sunt vinovaţi de suferinţele bunicilor, părinţilor, fraţilor, chiar şi ale copiilor noştri. Acum ne iau banii şi ne spun că nu o să mai facă. Nici nu au apucat să treacă ziua moţiunii şi ieri, domnul ministru Blaga ne spunea de la un post de televiziune că o să ne mai împrumutăm. Până când? Şi cât o să ne mai ia din pensii şi salarii? Ascultaţi scandările sindicaliştilor, citiţi lozincile de pe pancardele pensionarilor şi o să vedeţi că toată lumea în ţara asta vrea un singur lucru: să cadă guvernul Băsescu-Boc.

Eu nu vorbesc astăzi de aici, în numele meu. Ci în numele a zeci de mii de sibieni care m-au ales nu doar pe mine, ci şi pe ceilalţi parlamentari din judeţ. Vorbesc în numele tuturor care îşi strigă disperarea pe străzile din România. Sunt cei care nu pot vorbi de aici, dar ar face-o. Şi mai ales nu doar aici, dar mai ales i-ar spune de la Cotroceni preşedintelui jucător să nu se mai joace cu România. Sunt miile de pensionari şi de bugetari pe care îi vedem zilnic, la televizor, cum se revoltă disperaţi că nu îşi vor mai putea plăti medicamentele, facturile, ratele de la bănci şi de la la CAR-uri. România trăieşte pe datorie datorită nesăbuinţei unui guvern condus de un preşedinte care doreşte “succesuri”, după “succesuri” pentru el şi clientela sa. Aici, de la tribuna Parlamentului, dacă ar putea, şi-ar striga disperarea toţi tinerii care nu au plecat din România şi au rămas pentru că au sperat că vor trăi bine aici, acasă, dar acum asistă neputincioşi cum sunt executaţi silit şi li se iau lucrurile din casă, maşina şi la toţi mai mulţi chiar casele. În timp ce guvernul ne spune că trebui să ne îndatorăm şi mai mult, trebuie mai multe rate, românii nu ştiu cum să scape de creditele lor. Şi nu sunt credite de milioane de euro ca ale doamnei Udrea, sunt credite pentru nişte biete garsoniere construite la mansardele blocurilor. Sunt ratele, speranţele şi visele a sute de mii români, care s-au săturat să mai fie generaţia de sacrificiu.

Domnilor de la PDL, opriţi-vă până nu e prea târziu! Nu mai minţiţi! Şi mai ales nu mai spuneţi că nu aţi minţit! În campania din 2008, deputata Raluca Turcan le promitea sibienilor salarii medii de 850 de euro şi pensii medii de 350 de euro. Acum, niciunul din deputaţii PDL de Sibiu, care sunt vicepreşedinţi PDL nu mai au curajul să dea ochii cu alegătorii, ci se ascund în spatele blogurilor. Şi nu se ascund în spatele calculatoarelor, pentru a se feri de caniculă, ci pentru că le este frică. Le este frică de furia tuturor celor pe care i-au minţit. La Sibiu şi în toată ţara, sediile PDL sunt asaltate de sute de pensionari şi de salariaţi revoltaţi. În faţa revoltei sărăciei, cu ce răspundeţi domnilor de la PDL? Cu uşi închise păzite de forţe de ordine. Măcar astăzi aduceţi-vă aminte cine v-a aşezat pe fotoliile de parlamentari: e vorba de toţi cei care au venit la vot cu speranţa că le va fi mai bine şi care acum sunt clienţi fideli ai caselor de amanet şi ai cămătarilor.

S-au dus vremurile în care Traian Băsescu hăhăia la toate petrecerile câmpeneşti din România. L-a mai văzut cineva în mijlocul poporului, cum îi place să se laude? Nu. Domnule preşedinte, Sibiul nu mai e fieful dumneavoastră electoral de mult timp. Nici românii nu mai cred în dumneavoastră. Corabia PDL se scufundă, dar noi nu vrem să asistăm neputincioşi la înecul României. Vin dintr-un oraş care a făcut Revoluţia din 1989. Sibienii, domnule Băsescu şi domnule Boc, care au murit în 89, în mumele lor, vă spun că nu mai vrem dictatură. Ne-a ajuns cu dictatorul Ceauşescu! România nu este PDL. Nu vă fie teamă şi votaţi cu cei care ne-au votat! Doamnelor şi domnilor de la PDL, fi-ţi corecţi şi aveţi curajul să le spuneţi celor de acasă, părinţilor dumneavoastră, prietenilor, vecinilor, că le-aţi tăiat din pensiile muncite o viaţă întreagă, doar pentru a-i face pe plac primului cârmaci al ţării!

România merge într-o direcţie greşită, iar responsabilitatea pentru acest fapt aparţine preşedintelui Traian Băsescu şi Guvernului Boc, asta au spus în urmă cu numai o săptămână,  peste 60% dintre românii care au fost întrebaţi într-un unui sondaj de opinie. 80 la sută dintre români o duc rău, însă sută la sută dintre români v-ar spune astăzi că vara nu-i ca iarna. Vara tăierilor de pensii şi salarii din 2010 nu mai seamănă deloc cu iarna alegerilor prezidenţiale din 2009. Pentru că trăim o vară în care toată România se gândeşte cu înfrigurare la factura de gaz de la iarnă. Şi se gândeşte că nu va avea bani să o plătească. România are nevoie de o schimbare de guvern în această vară, ca un duş rece, pentru ca să prindem o iarnă călduroasă, în care fiecare dintre noi să poată să îşi permită un trai decent. În dictatura comunistă românii au îngheţat în case de frig pentru că nu aveau bani. Nu erau case izolate şi nici geamuri termopan pe timpul lui Ceauşescu. Pe timpul lui Băsescu, românii vor îngheţa în casele la care au trudit în ultimii ani cu greu muncind fie în Spania sau Italia, fie muncind aici şi  plătind rate în băncile din ţară. Gândiţi-vă la pensionarii bolnavi, la şomerii cărora li se va lua din bani şi cel mai mult gândiţi-vă la românii care de mai bine de un an de zile şi-au pierdut un loc de muncă, li s-a terminat şi ajutorul de şomaj, nu mai au nici unde să plece să muncească şi tot ce le-a rămas este speranţa. Speranţa că vom vota pentru ei: Jos Guvernul!

Deputat Mircea Cazan